Cheile Bicazului-Hasmas National Park - Romania

 

Această activitate se dorește să fie o combinare de drumeții, jocuri, experiențe de cunoaștere a moștenirii natural ale Carpaților, în special al păsărilor. Participanţii vor urca din stațiunea Lacul Roșu, poarta de intrare în zona estică al Parcului Național Cheile Bicazului-Hăşmaş, la poalele Hășmașilor, la cătunul Trei Fântâni, zona izbucului Melegviz, aflată la 1000 m altitudine, unde va fi organizată cazarea în corturi. Pe toată perioada acțiunii, adică seara în prima zi, la noapte, dimineața zilei a doua se vor face observații ornitologice cu ajutorul unui specialist ornitolog invitat special pentru a ne prezenta viața păsărilor din această zonă a Carpațiilor  și care ne va explica ce înseamnă schimbările climatice pentru ele. A doua zi se va urca pe muntele Hăşmaşul Mare (1792 m). Acolo vor putea observa pejsajul și frumusețea masivului Hăşmaşul Mare. Tot a doua zi se vor întoarce la Lacu Roșu. Angajații Parcului Național Cheile Bicazului-Hăşmaş, pe parcursul acțiunii, vor oferi informații despre flora, fauna, geologia, legendele munților și râurilor din zona vizitată. Rezultatul acestei activități o să fie o experiență montană în natură/pentru natură și pentru conștientizarea valorii elementelor naturale.

 

Additional Info

  • Destination: Bicaz Gorge-Hasmas Mountain National Park, Trei Fântăni mountain village, Melegviz karst spring area, Hasmasul Mare Montains
  • Organizer: Bicaz Gorge-Hasmas Mountain National Park
  • Contact person: Hegyi Barna

PARTNER OF YOUTH AT THE TOP